Primul MARE transfer al anului: Ronaldinho revine în Europa! „Suntem pregătiți să anunțăm cea mai importantă achiziție din istoria clubului”

Primul MARE transfer al anului: Ronaldinho revine în Europa!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ronaldinho a revenit în Europa. Cel puțin așa anunță presă din Turcia care susține că brazilianul a ajuns la un acord cu Beșiktaș.

Starul brazilian a precizat în numeroase rânduri că își dorește să-și încheie cariera într-un campionat de pe bătrânul continent, iar după trei sezoane petrecute în țara natală revine pentru o ultimă aventură europeană. Ronaldinho a plecat de la AC Milan în 2010 și a jucat două sezoane la Flamengo, în timp ce ultima stagiune a petrecut-o la Atletico Mineiro.

Potrivit presei turce, fratele lui Ronaldinho – Roberto Assis a fost cel care a negociat mai bine de șase luni cu cei de la Beșiktaș și într-un final cele două părți au ajuns la un acord. Assis a refuzat însă să confirme oficial mutarea, precizând doar că Ronaldinho se află în Europa și așteaptă să se alăture noului său club.

Ronaldinho vine la Beșiktaș din postura de jucător liber de contract și va juca pentru turci în următoarele două sezoane. Salariul brazilianului în vârstă de 33 de ani ar urma să fie de șase milioane de euro pe an. Mutarea urmează să fie anunțată oficial mâine, când turcii vor prezenta „cel mai important transfer din istoria clubului”.

Ronaldinho și-a început cariera la Gremio, iar primul club european a fost PSG. Și-a făcut un nume uriaș în fotbalul mondial odată cu mutarea la Barcelona, club pe care l-a părăsit în 2008 pentru a juca doi ani la AC Milan.

6 trofee a câștigat în Europa: Cupa Intertoto cu PSG (2001), campionatul Spaniei cu Barcelona (2005, 2006), Supercupa Spaniei (2005, 2006) și UEFA Champions League (2006)

3 trofee a obținut cu naționala de seniori a Braziliei: Copa America în 1999, Cupa Mondială în 2002 și Cupa Confederațiilor în 2005


 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare adevărată
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare adevărată"
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×